Părintele Petru Gh. Savin, omagiat la biserica Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti

În contextul în care la nivelul Patriarhiei Române anul 2015 reprezintă "Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii", Departamentul pentru copii şi tineret ATENEUL SFÂNTUL PANTELIMON pregăteşte vernisarea expoziției documentare cu titlul "Biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti în analele istoriei" care marchează aniversarea a 100 ani de la hirotonia întru preot a marelui cărturar al acestei biserici din capitală, pr. PETRU GH. SAVIN (1915-2015). 

***

Studiind activitatea misionară a părintelui Petru Gh. Savin, aşa cum se desprinde din documentele vremii, o primă constatare ar fi aceea că misionarismul bisericesc comportă nişte riscuri care i-au pus în situaţii limită pe cei care l-au practicat, spre deosebire de cei care s-au “încapsulat” în ritualul cultic al Bisericii Ortodoxe Române, după cum observam în articolul “Comunismul condamnat de Biserica Ortodoxă Română”, publicat în cotidianul Ziua din 18/19 martie 2006 (anul XII, nr. 3583, p.6) şi republicat în cartea Opinie şi Misiune: schiţă de imagologie creştin-ortodoxă, (Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2013, p. 222). Aşa se explică, spre exemplu de ce părintele Gheorghe Popescu Colibaşi a slujit mai mult decât părintele Petru Gh. Savin la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti şi a avut mai puţin de suferit de pe urma represiunilor regimului comunist. Asta nu înseamnă că Securitatea de atunci nu a încercat să-l "prindă cu ceva" pe părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi! Ba, am spune că dimpotrivă! Numai că, axându-se exclusiv pe cult, acest preot al bisericii Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti a fost mai ferit decât părintele Petru Gh. Savin care a fost mai expus datorită sarcinilor misionare care i-au fost încredinţate şi pe care le-a împlinit cu mult zel. Este drept însă că, în ceea ce-l priveşte pe părintele Petru Gh. Savin, trebuie precizat faptul că în formularea acuzaţiei care i-a fost adusă acestui preot de la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti a cântărit mult şi culpa de a fi fost fratele profesorului Ioan Gh. Savin, enoriaş fidel al acestei parohii bucureştene.

Prin urmare, putem afirma că în ciuda faptului că regimul comunist se folosea de Departamentul cultelor ca de ca un organ de poliţie politică şi un instrument care ar fi trebuit să limiteze activitatea Bisericii, rolul său fiind de a „supraveghea şi de a controla întreaga activitate a cultelor, pentru ca aceasta să se desfăşoare în cadrul prevederilor legale” (Decret nr. 334/1970, art. 5), preoţii care s-au limitat la a avea doar un rol exclusiv liturgic, au fost mai puţin expuşi riscului de a avea de suferit pe urma represiunilor regimului comunist ateu din România, aşa cum a fost cazul părintelui Petru Gh. Savin şi ai altor slujitori misionari ai Bisericii Ortodoxe Române. 

Pr. Petru Gh. Savin

Asta nu înseamnă că, spre deosebire de preoţii misionari, preoţii care s-au rezumat doar la activitatea cultică nu au avut de suferit. Aşa cum observăm din documentele vremii, datorită contactului pe care l-au avut cu preoţii misionari au fost şi ei cercetaţi ca nu cumva să fie "infestaţi" de ideile misionare ale confraţilor lor, care au îmbrăcat în general acuzaţia că ar fi "legionari", aşa cum a fost cazul preoţilor Gheorghe Sorescu şi Gheorghe Popescu-Colibaşi de la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti. 

Pr. Gh. Sorescu, 1943

Pr. Gh. Popescu-Colibaşi

Pr. Ioan Pâslaru

Diaconul Vasile, 1982

Pr. Ioan Stănculescu

De altfel, tendinţa firească a Bisericii a fost aceea de a umple golul lăsat în sufletul comunităţii parohiale de la această biserică prin numirea unui preot "în acelaşi duh" cu părintele Petru Gh. Savin, care a avut de pătimit în închisorile comuniste şi la Canal, aşa cum a fost cazul părintelui Ioan Pâslaru. Dar, pe de altă parte este posibil ca această numire să fi fost îngăduită tacit de regimul comunist probabil cu scopul de a intimida şi mai mult comunitatea parohială de la această biserică. Astfel, având în vedere această situaţie concretă de la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, desprindem ca o concluzie finală ideea că preoţii misionari au incomodat teribil de mult regimul comunist, ceea ce l-a şi determinat să-i elimine sub diverse pretexte nu doar din viaţa religioasă, ci adesea chiar şi din viaţa socială de atunci. Totuşi, cu toate încercările regimului comunist de a înăbuşi vocaţia misionară a parohiei  bisericii Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc, aceasta a subzistat şi, chiar mai mult, a răbufnit cu tărie după Revoluţia din 1989.   
 

***

Preotul, folcloristul, dramaturgul şi jurnalistul Petru Gh. Savin s-a născut la data de 24 august 1891 şi este fiul preotului Gheorghe Savin, paroh al bisericii „Sfinţii Împăraţi“ din comuna Jorăşti-Covurlui, judeţul Galaţi. El a studiat la Seminarul ,,Veniamin" din Iaşi (1906-1914), acolo unde corpul profesoral era condus de directorul pr. Pavel Savin, iar apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. De la părintele Pavel Savin - cel care împreună cu episcopul Nicodim Munteanu şi cu arhimandritul Iuliu Scriban au lucrat la publicarea în 1913 a Micii Biblii  - avea să deprindă faptul că "vocea preotului este mai salutară, foarte mult ascultată de săteni; aceea ce-i spune moş popa săteanului, e primit de acesta fără nici o discuţie" după cum nota acest director de Seminar într-o conferinţă despre "Rolul Bisericii în viaţa noastră naţională" susţinută în noiembrie 1910).

În anul 1914, Petru Gh Savin a devenit învăţător în Zărneşti, jud. Galaţi. Petru Gh. Savin a fost hirotonit, în anul 1915, preot creştin-ortodox, în Jorăşti (1915 - 1930), comuna sa natală, după care va sluji ca preot în Luminiţa - jud. Tulcea (1931 - 1932), Braniştea - jud. Galaţi (1932-1936), preot la biserica Sfântul Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti (din 1941-1949) şi, pentru scurt timp, la biserica “Adormirea" din Constanţa. În paralel cu slujiurea preoţească a mai îndeplinit funcţia de misionar şi consilier cultural al al Episcopiei Dunării de Jos, apoi (1937 - 1940), preşedinte al Societăţii clerului “Solidaritatea " din Galaţi, consilier la Arhiepiscopia Bucureştilor (1940-1941) şi inspector pentru problemele culturale şi sociale în Ministerul Cultelor şi în Ministerul Muncii (1942 - 1944). 

Petru Gh. Savin a fost un colaborator al folcloriştilor Tudor Pamfile şi pr. Dumitru Furtună şi a contribuit la întocmirea unora dintre principalele colecţii de basme ce apar în Moldova în primele decenii ale secolului al XX-lea. El a editat la Jorăşti şi la Braniştea, jud.Covurlui, revista lunară de limbă, literatură şi artă populară “Doina” (1928-1935), urmaşa celebrei reviste de folcloristică “Ion Creangă” . Pasiunea părintelui Petru Gh. Savin din Jorăşti pentru acest tip de literatură se poate explica prin obiceiul mamei lui de a-l lua la clacă, după cum notează acesta în Calendarul revistei ,,Ion Creanga'' (1912, p. 136):,,Mi-erau dragi toţi cei ce ştiau poveşti, şi pe toţi îi ştiam pe degete, iar clăcile erau moartea mea. Nu era clacă să nu fiu şi eu acolo. Zoriam pe mama, plângeam de multe ori şi până ce nu mergea cu mine nu mă lăseam''.

Dintre lucrurările părintelui Petru Gh. Savin referitoare la viaţa satului şi folclor amintim: "Clăcăieşti. Glume, jitii, taclale şi polojănii din popor" (Bârlad, 911, 91p), "Poveşti" (Bârlad, 1914, 129 p), "Mândrul florilor" (Bucureşti, 1914,144 p.), "Snoave din popor" (Bucureşti, 1926, 104 p.), "Satele sub raport cultural. Cum sunt. şi cum ar trebui şi fie. Conferinţă" (Bârlad, 1924, 39 p.), "Preotul în literatură - Conferinţă" (Neamţ, 1926, 33 p.) etc.

Dar, Petru Gh. Savin a fost nu doar un celebru folclorist, ci şi un cunoscut dramaturg popular, al cărui piese de teatru au fost difuzate de postul public de radio. 

Dintre lucrările părintelui Petru Gh. Savin, Departamentul pentru copii şi tineret "Ateneul Sfântului Pantelimon" a publicat până în prezent în noua ediţie a revistei parohiale "Ateneul Sfântului Pantelimon" - foaie pe care a înfiinţat-o în anul 1941 la parohia Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti -  două pilde ("Fericirea creştină" şi "Cei doi fraţi") din cartea Pilde creştineşti (apărută cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Cosma Petrovici în colecţia Biblioteca Eparhială, nr. 7, Galaţi, 1935, 64 p.) şi piesele de teatru "Mântuirea sufletului" (apărută la Tipografia Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia, Chişinău,  1935) şi  "În zile de Sărbători" (jucată la radio la 3 ianuarie 1943 şi publicată în colecţia Teatru pentru popor, Editura Remus Cioflec, Bucureşti, 1943). Dintre lucrările sale în acest domeniu au mai rămas de publicat următoarele: "O clacă cu viteji" (Galaţi, 1943, 34 p.), "Jertfa de Paşti. Schiţe moralizatoare" (Galaţi, 1937, 80 p.), "Teatru pentru popor 5 piese de teatru într-un act" (Bucureşti, 1943, 202 p.) şi "Ne cheamă Străjeria. Piesă de teatru străjerească într-un act" (Galaţi, nedatată, 31 p.).

A decedat în 26 mai 1977, în Bucureşti.